Laurenţia Şerban, licențiată în economie și în științe juridice, este Președinte – membru fondator cu peste 25 de ani de experienţă în domeniul fiscalităţii, auditului și contabilităţii firmelor din sectorul privat. Este auditor financiar, consultant fiscal autorizat şi practician în insolvenţă, membru activ al Organizațiilor profesionale de profil. Dna. Laurentia Serban este persoana responsabilă de viziunea globală asupra companiei, de audit, consultanţă fiscală şi problemele legate de fuziuni & achiziții, insolvență.
Lucian Şerban licențiat în economie, cu master în domeniul dreptului comercial internațional, este membru co-fondator şi partener. Are o experienţă îndelungată în managementul și dezvoltarea afacerilor, (certificare AOTS Japonia – absolvent al cursurilor organizate de SONY în domeniul Business management), deține diplomă ANAT privind calificarea în calitate de manager în domeniul turismului și are experiență în utilizarea internet-ului pentru afaceri. Dl. Ionel-Lucian Șerban coordonează activitatea de consultanță pentru management, dezvoltarea afacerii, marketing, relații internaționale.
Anca Andreea Cobzaru licenţiată în economie și în medicină-farmacie, diplomat ACCA, coordonează activitatea executivă în domeniile: Human Resources şi contabilitate. Dra. Anca Andreea Cobzaru este Expert Contabil și Expert judiciar, membru CECCAR şi membru The Association of Chartered Certified Accountants (ACCA). Dna. Anca Andreea Cobzaru este directorul executiv al companiei.
Dispunem de o echipa de profesionişti, organizaţi în echipe multidisciplinare, coordonate de partenerii acreditaţi de organisme profesionale, ceea ce ne permite să oferim o gamă largă de servicii solicitate pe piaţă, în special audit financiar şi consultanţă, precum:
Audităm (audit intern şi financiar) O GAMĂ LARGĂ DE INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, CU EXPERIENŢĂ BOGATĂ ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢII DE CURIERAT INTERN ŞI INTERNAŢIONAL, TURISM, HORECA, ADMINISTRAREA DEȘEURILOR, CONSTRUCȚII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI, ETC.;
OFERIM CONSULTANŢĂ PE PROBLEME DE LEGISLAŢIE, ŞI DE PROCEDURĂ FISCALĂ ÎN FUZIUNI, ABSORBŢII, DIVIZĂRI DE COMPANII DIN DOMENIUL IT, ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢII ASCENSOARE, COMERCIAL ŞI REAL – ESTATE;
CONSULTANȚĂ MANAGERIALĂ ŞI LUCRĂRI CONTABILE PENTRU SOCIETĂŢI DIN DOMENII VARIATE: FARMACEUTIC, STOMATOLOGIE, DISTRIBUŢIE EN GROS/ EN DETAIL DE PRODUSE DE BIROTICĂ ŞI PAPETĂRIE, MOBILIER, PRODUSE ALIMENTARE, NOTARIAT, TURISM;
CONSULTANŢĂ ÎN DOMENIUL HUMAN RESOURCES, RECRUTARE PERSONAL, SALARIZARE, WAGES STATEMENT SETUP & REGISTRATION;
TRANZACŢIONARE SOCIETĂŢI COMERCIALE, BUNURI IMOBILIARE – DUE DILLIGENCE.
Insolvency, reorganization, falimente – PROCEDURĂ DESCHISĂ ÎN BAZA LEGII SOCIETĂŢILOR COMERCIALE 31/ 1990 SAU A LEGII INSOLVENŢEI 85/ 2006.
Firma noastra oferă, de asemenea, servicii de asigurare a respectării normelor legale fiscale şi de contabilitate, consultanţă fiscală, consultanţă pentru investiţii şi cursuri de pregatire profesională. Compania este licentiată de catre Camera Auditorilor Financiari din România, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi Camera Consultanţilor Fiscali.
Efficient tutorial creating assistance is continually wanting to assistance pupils utilizing their do the trick. Purchase essay prepared by skilled and expert essay freelance writers term paper help.